Proiect ROSE - STUDENSTAY

Grup țintă:

240 studenți din anul I (licență) ai Facultății de Inginerie și Agronomie din Brăila (80 studenți/an)

Obiectivul general al proiectului consta in determinarea unui numar cat mai mare de studenti să-şi finalizeze studiile universitare de licenta şi să beneficieze de o pregătire performantă secondată de programe de coaching şi dezvoltare personală, de îndrumare şi sprijin (tutorat), de consiliere profesională şi orientare în carieră, de dezvoltarea competențelor socio – emoționale, de vizite de studii, etc.

Obiectivul specific 1 - Consilierea şi orientarea în carieră

Consilierea se va efectua în grup şi individual pentru fiecare student de către Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră al Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi şi al Departamentului de Consiliere şi Orientarea în Carieră a Studenţilor din cadrul Facultăţii de Inginerie și Agronomie din Brăila.

Obiectivul specific 2 - Realizarea de activităţi de coaching şi dezvoltare personală

 Pentru atingerea acestui obiectiv specific, se vor implica cadre didactice (psihologi) din cadrul Departamentului de Pregătire a Personalului Didactic al Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi care vor desfăşura activităţi de dezvoltare personală cu studenții din grupul ţintă, urmărind identificarea şi consolidarea unor aptitudini personale necesare profesiei de inginer, dar și dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale acestora.

Obiectivul specific 3 - Dezvoltarea și implementarea unor  programe remediale

Pentru fiecare grupă de studenți, se va asigura desfășurarea a două cursuri facultative pe an, adică un curs intitulat Aplicații ale chimiei în inginerie și agricultură respectiv un curs intitulat Noţiuni de desen tehnic. Cursurile se vor desfăşura prin implicarea cadrelor didactice din Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila, acestea stabilind conţinutul celor două discipline în acord cu nivelul de pregătire existent şi cel necesar studenţilor din grupul ţintă (în funcție de fiecare specializare), astfel încât rata promovabilităţii în anul II de studii să fie îmbunătăţită.

Obiectivul specific 4 - Efectuarea vizitelor de studiu în cadrul companiilor de profil.

Pentru atingerea acestui obiectiv fiecare grupă de studenţi va vizita diverși agenți economici de profil (agricultură, mecanică agricolă, furnizori de echipamente de construcție, protecția mediului) stabiliţi în funcție de domeniul specializării la care sunt înscriși studenții  din grupul ţintă. Acest obiectiv va oferi un real suport în orientarea în carieră a studenţilor şi vine în completarea programului de consiliere și orientare în carieră în scopul determinării studenţilor din grupul ţintă să urmeze cursurile facultăţii până la finalizarea ciclului de licenţă cu diploma de inginer.

 

 

 

Contact

Adresă: Calea Călărașilor nr. 29, 810017, Brăila
Telefon: 0374 652 572
Fax: 0374 652 572
E-mail: secretariat.fiabr@ugal.ro
Coordonate GPS: 45°16'02.4"N 27°58'23.5"E